Ce tendinte vor predomina social media, in 2019?
11 Aprilie 2019
MIN
Ne plac, ne amuza sau pur si simplu ne ofera informatii la tot pasul… Canale social media fac parte din rutina noastra zilnica. Acum nici nu mai percepem viata fara ele. Suntem deja in aprilie – ti-ai facut strategia si planurile editoriale? Ai luat in calcul tendintele care se anunta pentru acest an? Cum te pregatesti, ca specialist, sa le adopti si sa le aplici? Citeste topul tendintelor in social media pentru 2019, mai jos.
Pentru ca la inceputul anului ti-am prezentat care sunt trendurile SEO si PPC pentru 2019, am adunat la un loc principalele trenduri care vor influenta social media in acest an. Iata despre ce e vorba:
- Pune accent pe interactiune
Iti mai amintesti, Facebook a anuntat la inceputul anului trecut (2018), ca se va concentra pe interactiunile cu substanta dintre utilizatori.
Acest lucru inseamna ca algoritmul va favoriza continutul care declanseaza o conversatie autentica, iar administratorii de pagini trebuie sa genereze continut cat mai interesant.
Pe masura ce postarile organice ale paginilor apar tot mai rar in feed-ul utilizatorilor, specialistii recomanda sa creezi continut:
- interesant
- atragator
- antrenant
- actionabil
De asemenea, nu uita ca algoritmii devin din ce in ce mai inteligenti, iar pentru a mentine un nivel ridicat de interactiune cu utilizatorii, nu mai este suficient sa sa ii incurajezi pe acestia sa ”dea like”, sa comenteze sau se distribuie postarea ta – trebuie sa fii cu adevarat autentic.
In ultima perioada, platformele sociale incearca sa reduca tehnicile de „momeala” a utilizatorilor, astfel ca folosirea acestor tehnici poate deveni din ce in ce mai daunatoare pe termen lung pentru brandul tau.
Recomandarea este sa te gandesti la o strategie de continut care sa genereze cat mai multa implicare, astfel incat sa iti atingi obiectivele pentru fiecare canal in parte.
- „Adopta” un micro-influencer – sau influencer marketing
Specialistii in social media arata ca influencerii devin piloni de baza ai mixului de marketing. Comparativ cu anunturile sponzorizate, se pare ca influencerii au un impact real in comunitatile lor, de aceea brandurile cauta in mod constant cei mai buni influenceri pentru campaniile de marketing pe retelele de socializare si nu numai.
Influencer marketing-ul este intr-o constanta crestere, de la an la an, iar influencerii asa-zisi A-listeri devin din ce in ce mai scumpi. Au aparut insa in timp micro-influncerii, care se adreseaza de obicei unor comunitati de nisa, nu neaparat maselor mari de oameni. Cum poti face si tu influencer marketing pentru brandul tau? Depinde foarte mult de obiectul tau de activitate. De exemplu, un brand din categoria food poate avea rezultate remarcabile colaborand cu un blogger bucatar. Este posibil ca acesta sa aiba deja o audienta mare formata, la care ajunge foarte usor prin canalele sale de social media.
Ai nevoie de inspiratie? Hubspot iti ofera 13 campanii Influencer Marketing inspirationale. Sau poti alege sa testezi cel mai tare marketplace pentru influenceri, Mocapp.
- Foloseste Chatbots pe canalele sociale
Chatbots si mesageria automata sunt tot mai prezente in cadrul proceselor de client-service ale mai multor branduri.
De asemenea, social media a facut colaborarea dintre clienti si brand-uri mult mai facila: si brand-urile ajung mai usor la clienti, dar si clientii isi doresc sa comunice mai usor cu brand-urile. Singurul inamic ramane timpul de raspuns mare al multora la mesajele primite de la clienti. Atunci cand utilizator iti lasa un mesaj, se asteapta sa primeasca un raspuns intr-un timp cat mai scurt, poate chiar in timp real. Tocmai din acest motiv, chatbots au castigat teren pe Messenger Facebook si sunt o modalitate usoara de a oferi asistenta suplimentara clientilor fara interventie umana imediata. Singurul dezavantaj al acestora este consumul de timp pentru programarea lor, astfel incat sa fie cat mai autentici/personalizati, posibil. De foarte multe ori insa, investitia se recupereaza destul de usor in timp (in special pentru brand-urile mari).
Automatizareai mesageriei pentru clientii care au o intrebare obisnuita (cel mai probabil mai multi clienti au aceeasi intrebare) nu numai ca ii pastreaza pe clienti satisfacuti, deoarece afla in timp real raspunsurile cautate, dar in acelasi timp ajuta companiile sa economiseasca timp.
Se preconizeaza ca 2019 va aduce o imbunatatire in ceea ce priveste AI-ul ca parte a serviciilor social media. Este timpul ca tot mai multe branduri sa se asigure ca userii gasesc raspunsurile la intrebari simple cat mai repede posibil.
- Stories, stories… stories
Continutul vizual cu durata limitata de viata, de 24 h - devenit popular pe Snapchat si apoi copiat de Instagram - este o tendinta globala observata la toate categoriile de varsta.
Astazi, un story este integrat aproape pe toate canalele social media de la Snapchat la Instagram la Facebook, Youtube si chiar la LinkedIn.
Peste 400 milioane de useri sunt „consumatori” zilnici de stories. Acest numar crescut de utilizatori a determinat ca agentiile de marketing sa integreze tot mai mult promovarea produselor/serviciilor in stories zilnice.
De ce sunt aceste stories de succes?
- Sunt usor de creat
- Sunt de impact
- Nu necesita alte modificari suplimentare dupa ce au fost postate
- Sunt autentice
- Sunt amuzante
- Sunt preferate de influenceri
- Au un timp relativ scurt de viata, prin urmare, pentru a nu pierde lucruri relevante, utilizatorii sunt tentati sa interactioneze mai mult cu ele
Nu uita sa iei in considerare pe viitor si Stories Ads.
- Comunica mai mult prin canale de mesagerie
Aplicatiile de mesagerie care au trecut deja in domeniul social media se pare ca vor domina trendul social media in 2019.
S-a observat ca tot mai multe persoane folosesc mesageria pentru a comunica in privat.
In Romania, top 3 aplicatii de mesagerie sunt:
- WhatsApp Messenger
- Facebook Messenger
- Messenger Lite: Free calls & Messages
Vezi intreg topul aplicatiilor din domeniul comunicatii din Romania (descarcate prin Google Play), aici.
Daca analizam putin mai atent aceste canale de mesagerie, putem observa ca au fost adaugate tot mai multe functii suplimentare de la Stories la Chatbots pentru customer service.
Am putea spune ca marile branduri prin social media incearca sa se remarce, iar marketeri se folosesc de diverse „trucuri” pentru a diferentia personalitatea brand-ului de competitori.
In acest an, 2019, social media va continua sa fie tot mai aproape de generatia tanara. Aplicatiile de mesagerie pot fi canalele ideale in ceea ce priveste apropierea de utilizatori, cu foarte mare succes la tineret.
De exemplu: ProTV a lansat newsletter-ul prin WhatsApp.
La fel si Kaufland.
- Video, podcast si live streaming
Consumul de video fata de text a crescut impresionant de la an la an. Prin urmare si brandurile au inceput sa genereze tot mai mult continut original. Facebrands.ro a anuntat la inceputul lui 2016 o crestere a continutului propriu generat de paginile de Facebook din Romania la 33% (prin comparatie cu restul de video publicat, share-uit de la alte pagini).
Canalul Youtube creste de la an la an spectaculos. Utilizatorii genereaza tot mai mult continut video. Facebook chiar si-a ajustat algoritmul pentru a se asigura ca postarile video apar frecvent in feed-urile utilizatorului.
Asadar, marketingul video a devenit tot mai atragator pentru branduri si este doar o chestiune de timp pana cand continutul video va domina social media.
Video-urile scurte, cu subtirari, sunt foarte atractive pentru utilizatorii de dispozitive mobile si, dupa cum probabil stii deja, marea majoritate a utilizatorilor acceseaza retelele sociale de pe mobil (vezi de exemplu Facebook si Instagram).
De asemenea, video-urile verticale din Story (Snapchat si Instagram) au o rata marita de popularitate, fiind mai bine adaptate pentru ecranele mobile.
Live streaming-urile sunt de asemenea, o alta tendinta majora care este disponibila pe canalele social media – cu ajutorul lor, utilizatori simpli pot emite live intr-o gama variata de contexte sociale.
Pe langa continutul video si podcast-urile sunt tot mai populare. Continutul audio ne duce cu gandul la emisiunile de la radio si poate fi o modalitate excelenta de a promova continutul si implicit brandul, in special cand utilizatorii sunt in miscare.
In Romania, exista deja site-uri care au introdus optiunea de a asculta versiuni audio ale articolelor. Vezi de exemplu Republica.ro
- Realitatea augmentata (AR – Augmented Reality) sau „ The Aha… moment”
Social media si AR pot deveni prieteni buni si este asteptata in viitor integrarea AR pe tot felul de canale social.
Iti reamintim un moment „Aha”, folosit de Ikea - poti observa cum AR faciliteaza alegerile utilizatorului. Mai mult, acest lucru face ca mesajul brandului sa fie mai distractiv si in cele din urma, actionabil.
Mai mentionam ca Facebook investeste in acest aspect, pentru a le oferi experiente inedite de AR utilizatorilor sai.
Tu ce tendinte ai adoptat in strategia ta de social media pentru 2019?