Impactul Google Ads asupra Google Organic
29 Aprilie 2021
MIN
Este un fapt cunoscut în industria de digital marketing că promovarea tip PPC poate avea un efect asupra rezultatelor organice afișate în motoarele de căutare și nu numai. Chiar dacă este încă un subiect destul de dezbătut, unii fiind mai puțin de accord cu asta decât alții, totuși există acest fenomen. Dar ce înseamnă mai exact acest lucru și cum funcționează?
Sunt mai multe aspecte care determină indirect influența traficului plătit asupra celui organic. Iată câteva dintre acestea:
A. Rezultatele organice primesc click-uri mai des atunci când este afișat simultan și un anunț plătit pentru același website
Mulți dintre utilizatorii motoarelor de căutare preferă să ia în considerare doar rezultatele organice. Totuși ei văd anunțurile Google Ads pe primele poziții imediat cum fac o căutare, iar dacă un website are active campanii PPC și se poziționează bine organic, acest brand awareness creat prin intermediul anunțului plătit ajută la creșterea ratei de click pe anunțul organic. Se pare că oamenii tind să acorde mai multa credibilitate rezultatelor organice atunci când văd că un brand se promovează și prin rezultate plătite.
Însă părerile sunt împărțite. În unele cazuri, utilizatorii care fac căutări preferă rezultatele organice în locul celor plătite. De-a lungul timpului, utilizatorii au constatat că rezultatele organice pot fi de cele mai multe ori mult mai relevante decât cele plătite. Nu degeaba, în ultimii ani, anunțurile plătite au început să semene cât mai mult cu rezultatele organice, având același număr de caractere în titlu și descriere. Dar, indiferent că utilizatorul reușește sau nu să diferențieze în căutări rezultatele plătite de cele organice, din nou faptul că un brand este vizibil cu mai multe rezultate, acoperă mai multe dintre posibilitățile de click de pe pagină.
B. Anunțurile cresc brand awareness-ul, iar asta rezultă ulterior în mai multe click-uri și conversii din organic
În marketing, este un fapt general cunoscut că un utilizator s-ar putea să nu interacționeze cu un brand de prima dată când îl întâlnește. Indiferent că este vorba de un rezultat organic, un anunț plătit, un banner plătit pe un alt website, utilizatorul nu reacționează imediat la mesajele de promovare la care a fost expus. Acesta s-ar putea să le observe, dar nu o să reacționeze. Cu cât utilizatorul va fi expus mai mult unui brand, prin anunțuri, rezultate organice sau social media, cu atât este mai probabil ca acesta să dea click în cele din urmă pentru a vedea despre ce este vorba.
Dacă nu te poziționezi foarte bine organic, anunțurile plătite pot compensa asta. Însă chiar și așa, dacă un anunț îți promovează brandul, iar apoi utilizatorul vede și rezultatul organic al aceluiași brand, pe prima sau a doua pagină, acesta va fi mai înclinat să aibă încredere și să de click pe rezultatul organic. În continuare, există mulți utilizatori care nu ar da click pe un anunț, dar îl citesc pentru a se informa.
C. Google Ads contribuie la acapararea paginii rezultatelor căutărilor din motorul de căutare
Având anunțuri plătite Google, acestea ocupă un spațiu semnificativ pe pagina de rezultate. Cu cât un brand ocupă mai mult spațiu pe prima pagina a rezultatelor, cu atât este mai mare probabilitatea că acesta va primi click-uri, inclusiv click-uri organice.
Acest lucru este cu atât mai adevărat pentru cuvintele cheie de brand. Este o bună practică recunoscută și se recomandă oricărui website activarea de campanii de brand pe Google pentru a împiedica competitorii să atragă din traficul brand-ului său licitând pentru cuvinte cheie ce îl denumesc.
D. Combinația de SEO și PPC pot combate PR-ul negativ din online
Împingerea unui concurent de pe prima pagină poate deveni o misiune importantă pentru un brand. Când spunem “concurent”, ne referim la orice website care concurează cu un alt website pentru același cuvânt cheie. Iar printre acești concurenți, câteodată este posibil să nu fie doar companii din aceeași industrie sau nișă. De exemplu, ar putea fi vorba despre un website de “recenzii” sau un blog care concurează pentru aceiași termeni care denumesc și un brand. Dacă recenziile sau discuțiile de pe blog sunt pozitive, nu-i nici o problemă, însă dacă acestea sunt negative sau pur și simplu rău intenționate, atunci ele vor avea un impact nedorit.
Orice brand nu dorește ca o recenzie negativă să afecteze traficul pe site-ului său și imaginea companiei, mai ales când aceasta este vizibilă chiar în prima pagină a rezultatelor căutării pe Google sau în orice alt motor de căutare. Dacă un brand se află în această situație, soluția poate fi folosirea anunțurilor PPC cu sitelink-uri și toate extensiile de anunțuri posibile împreună cu rezultatele organice, tocmai în ideea de a împinge rezultatele cu recenzii negative cât mai jos pe prima pagină sau mai departe în paginile doi, trei ș.a.m.d. De asemenea, se pot înmulți rezultatele organice publicând cât mai multe comunicate de presă, postări pe blog și alte tipuri de conținut pe site, în ideea că acestea vor fi indexate și adăugate pe prima pagină în locul rezultatelor cu recenzii negative.
Nu este deloc plăcut pentru un brand să se regăsească într-o astfel de situație, dar fiind constant în crearea de conținut nou pe site și promovarea prin anunțuri PPC, în cele din urmă asta va duce la scăderea în poziționare a conținutului negativ.
E. Promovarea PPC ajută la consolidarea SEO off-page
SEO este împărțit în două mari componente – on-page și off-page. Optimizarea on-page face referire la tot ceea ce se poate îmbunătăți pe website din punct de vedere tehnic și a experienței utilizatorului. Optimizarea off-page constă în creșterea autorității propriului domeniu web prin crearea de conținut și obținerea de backlink-uri de pe alte site-uri web cu autoritate și trafic relevant (link-uri de calitate).
Activitățile unui brand, cum ar fi mențiunile în social media, vizitele pe site de pe rețelele de social media, dar și creșterea numărului de link-uri către site-ul său, ajută toate împreună la îmbunătățirea poziționărilor organice și creșterea vizibilității în online. Tot acest trafic, chiar dacă nu vine din neant și este de multe ori generat cu ajutorul promovării PPC, aduce cu sine beneficii pentru optimizarea off-page. Practic, prin anunțurile PPC, un brand își crește vizibilitatea și notorietatea pe internet, iar traficul astfel generat contează pentru SEO.
F. Prin PPC se pot testa mai rapid mesajele de promovare
Folosind promovarea PPC, mesajele din anunțuri pot fi testate pe baza datelor consistente acumulate despre câte click-uri au primit sau câte conversii au generat. Folosind aceste date, orice brand poate decide mai ușor și mai repede ce elemente SEO să folosească pentru promovarea website-ului său mod în organic, cum ar fi meta-titlurile, meta-descrierile sau chiar pentru conținutul propriu-zis sau îndemnurile la acțiunede pe site.
Având aceste date despre performanța mesajelor obținute în decursul a doar câteva săptămâni, folosind promovarea PPC, sunt cu siguranță de preferat în locul celor câteva luni de așteptare pe care le implică SEO în mod obișnuit.
În concluzie, este important de subliniat că există mai multe lucruri de învățat și de valorificat din rularea campaniilor de promovare PPC decât doar dacă au fost sau nu click-urile pe anunțuri generatoare de conversii, lead-uri și vânzări. Datele din promovarea PPC, atât cele bune cât și cele mai puțin bune, pot fi utile unui brand pentru a lua decizii informate cu privire la alte modalități de promovare a sa în mediul online, cum ar fi, dar fără a ne limita la: crearea de conținut pe site, email marketing, promovare outdoor, promovare în mass-media etc.