agentie online, promovare online, servicii web development, servicii web design, marketing online, ecommerce

9 motive să folosești Google AdWords

MIN

Știi la ce folosește AdWords? De ce este diferit față de SEO? Cum te poate ajuta Google AdWords să te promovezi?

 

De la bun început trebuie subliniat faptul că Google AdWords nu este același lucru cu SEO. Am simțit nevoia să încep cu acest statement fiindcă cele două continuă să fie văzute ca fiind unul și același lucru de către mulți antreprenori.

Împreună, cele două – SEO și AdWords, reprezintă metode de promovare SEM (Search Engine Marketing), dar sunt destul de diferite una față de cealaltă.

AdWords este o strategie de promovare instant, în care poți să investești orice buget dorești și să ajungi la o audiență foarte specifică într-un timp foarte scurt, dacă știi să-ți optimizezi bine campaniile.

SEO este o strategie de promovare pe termen lung și necesită o investiție constantă și considerabilă  de timp și resurse pentru o creștere solidă și durabilă.

Revenind la “oile noastre”, am ales să abordez acest subiect pentru că poate fi o informație de interes și te poate ajuta să înțelegi mai bine ce înseamnă traficul plătit și să găsești răspunsul la întrebarea: De ce AdWords?

 

  1. Oferă rezultate mai rapide spre deosebire de SEO

Well, nu spunem că suntem împotriva SEO, chiar din contră. Doar că AdWords te poate ajuta să ajungi acolo unde ai vizibilitate mai mare într-un timp scurt. Este cu atât mai potrivit mai ales la începutul existenței unui website. Fiind nou lansat, acesta nu are cum să fie pe prima pagină din motorul de căutare din prima zi când este live, oricât de grozav ar fi făcut.

Un website are nevoie de timp pentru a ajunge la un trafic zilnic considerabil și pentru a fi indexat de motoarele de căutare în mod organic. Cu AdWords, website-ul poate ajunge imediat pe prima pagina de rezultate, obținând instant trafic, utilizatori și potențiali clienți.

Mai mult, AdWords te poate ajuta să identifici cuvintele cheie și audiența potrivită din online care rezonează cu produsele/serviciile tale și este dispusă să le cumpere. Pornind de aici, vei avea deja o mulțime de informații pe care să le folosești în promovarea online.

 

  1. Este ușor de măsurat

Vei știi exact câte click-uri ai primit, pe ce cuvinte cheie, ce au căutat exact utilizatorii, de câte ori s-a afișat anunțul tău, pe ce poziție medie, care a fost costul mediu al unui click, de pe ce tip de dispozitiv s-au făcut cele mai multe accesări, costul mediu de promovare per tranzacție/comandă, ROI-ul, ROAS-ul ș.a.m.d. Ai la dispoziție o mulțime de informații în platforma AdWords.

Multe informații, dar valoroase, dacă știi să le interpretezi. Totul este acolo pentru a-ți oferi datele de care ai nevoie pentru a lua decizii.

 

  1. Afli cu ce alte cuvinte cheie asociază oamenii produsele/serviciile tale (iar tu poate nu te-ai gândit la ele)

Pornind de la o listă generoasă, vei afla care sunt cuvintele cheie cele mai potrivite business-ului tău, cele care îl reprezintă cel mai bine, dar care sunt și extrem de relevante pentru ceea ce caută utilizatorii.

De exemplu, dacă ai un magazin online și ai vinde diverse accesorii auto, inclusiv covorașe auto, ai idee cât de multe căutări se fac pe sinonime ale acestui cuvânt și știi care sunt ele?

Există multe sinonime și se caută destul de mult, poate chiar mai mult decât ai crede. Preșuri auto este un sinonim extrem de căutat pentru covorașe auto, dar te-ai fi gândit la el?

Da, este un cuvânt mai puțin specializat, dar este popular, a intrat în vorbirea curentă a oamenilor și îl folosesc atunci când caută online acest produs.

 

Exemplu Sinonime Cuvinte Cheie

  1. Poți face A/B Testing

Cu A/B Testing poți să afli exact ceea ce spune numele acestei metode, adică să descoperi care este cea mai bună dintre două sau mai multe variante pe care le ai disponibile -  varianta A, varianta B, varianta C sau… varianta Z.

Nu îți recomand să iei prea multe variante în considerare fiiindcă datele se vor împărți în prea multe diviziuni și nu vor mai fi relevante. Cel mai bine ar fi să testezi maxim 4 variante.

De exemplu, în AdWords poți testa sloganul sau avantajele brand-ului/produsului tău prin folosirea lor în anunțuri. Dacă ai două sloganuri între care oscilezi și nu știi care îți place mai mult sau care este cel mai plăcut de către publicului tău țintă, atunci testează! Pentru un grup de cuvinte cheie, concepe două sau patru anunțuri asemănătoare care se disting doar prin sloganul folosit și lasă-le să ruleze în paralel. Vei afla care este câștigătorul urmărind rezultate precum număr click-uri, număr afișări, CTR (rata de click – raportul click-uri/impresii).

Atenție!
Ai grijă să setezi afișarea anunțurilor în mod egal fiindcă AdWords are setarea predefinită la nivel de campanie să le optimizeze automat din prima zi de rulare, fără să aibă neapărat un volum suficient de date.

Perioada de test minimă pe care ți-o recomand este de două săptămâni, pentru strângerea unui volum de date suficient de relevant.

 

  1. Anunțurile pot conține foarte multe informații despre ceea ce promovezi

Prin AdWords, Google dorește să furnizeze reclame foarte relevante utilizatorilor. Tocmai de aceea, într-un anunț pot fi integrate o sumedenie de informații, caracteristici și avantaje ale produsului sau serviciului pe care-l vinzi.

Doar prin vizualizarea unui anunț, utilizatorii vor putea știi numele produsului, brand-ul, modelul, prețul, timpul de livrare, procentul de reducere, alte produse similare din site, stocul de produse rămase, timpul rămas până la finalizarea promoției, numărul de telefon unde te pot contacta, prețul transportului sau dacă acesta este gratuit etc.

Practic, prin multitudinea de câmpuri disponibile de completat la un anunț, poți afisa toate informațiile relevante. Dacă investești suficient timp să completezi corect tot ce trebuie, anunțul tău o să fie mai vizibil și o sa fie afișat la un cost per click licitat mai mic.

 

  1. Poți fi peste tot

Prin Google AdWords, poți face promovare nu numai în motorul de căutare Google, dar și pe alte site-uri sau chiar pe YouTube și Gmail.

  • YouTube

Fiind al doilea website ca număr de vizitatori la nivel global, cu peste 1,3 miliarde de utilizatori, adică aproape o treime din totalul utilizatorilor de Internet din întreaga lume, nu este greu de înțeles de ce YouTube poate fi canalul de promovare potrivit pentru business-ul tău, mai ales dacă ceea ce prezinți are nevoie de brand awareness sau pur și simplu de testimoniale sau demonstrații de utilizare care să convingă potențialul client că merită să cumpere ceea ce vinzi.

  • Gmail

Gmail este la fel de larg răspândit și utilizat, având 1,2 miliarde utilizatori înregistrați în întreaga lume la jumătatea anului 2017 și acoperind 20% din piața de soluții client email.

  • AdSense

În plus, rețeaua display (website-uri partenere cu Google) este vastă! AdSense, sistemul Google de afișare bannere pe alte website-uri, este prezent pe mai mult de 12,5 milioane de website-uri live de pe Internet, incluzând 20% din top 10.000 de website-uri live de pe Internet. Per total, în 2017, campaniile Google Display au reușit să impacteze 80% din totalul utilizatorilor de internet.

 

  1. Opțiunile de targetare a publicului țintă sunt numerose și flexibile

Deși AdWords a pornit inițial de la țintirea doar pe bază de cuvinte cheie pentru a afișa anunțuri în motorul de căutare Google, acesta a evoluat de-a lungul timpului, iar posibilitățile de a-ți găsi clienții online s-au diversificat.

Acum există numeroase opțiuni de targetare, precum:

- locația,

- vârsta,

- genul,

- interesele,

- subiectele urmărite,

- site-urile accesate etc.

Chiar și cei care au vizitat deja site-ul tău cel puțin o dată, dar nu au făcut o comandă imediat, pot fi ulterior targetați prin anunțuri sau bannere AdWords, pe toate website-urile pe care le accesează și folosesc sistemul AdSense.

De exemplu, de câte ori nu ai pățit să intri pe un website de tip magazin online, iar apoi să vezi bannerul lor și pe alte website-uri de informare pe care le accesezi că să citești știrile sau să verifici prognoza meteo? Uneori, banner-ul pe care-l vezi îți prezintă chiar produsul pe care l-ai căutat și altele similare lui. Ei bine, tot AdWords este una dintre platformele responsabile pentru astfel de bannere foarte personalizate.

 

  1. Toate costurile sunt clare - știi exact pentru ce plătești și când plătești

Sistemul este perfect transparent, iar bugetul este foarte ușor de gestionat. Încă de la setarea contului ai posibilitatea să alegi dacă vrei să faci plăți manuale sau vrei să fie automatizate.

Este recomandat să alegi plățile manuale, mai ales când ești la început și vrei să ai control deplin asupra cuantumului bugetului investit. Atunci când vei realimenta contul de pe cardul pe care l-ai înregistrat, sistemul o să cheltuiască bugetul respectiv și apoi o să oprească promovarea în momentul când l-a epuizat.

Automatizarea pe care ți-o propune Google ca și setare predefinită te ajută să ai campaniile mereu live & running, indiferent dacă tu uiți să realimentezi. Practic diferența dintre cele două variante de plată este că cea automată îți retrage suma cheltuită de pe card în mod automat și ori de câte ori este necesar pentru a avea campaniile active, iar cea manuală cheltuie exact atât cât îi dai tu de pe card, nici mai mult, nici mai puțin, apoi oprește tot și așteaptă să faci tu o nouă realimentare. De asemenea, plata automată se întâmplă după înregistrarea click-urilor pe anunțuri (așadar post-activity), în timp ce plata manuală presupune alimentări inițiale (pre-activity).

Tip:
Ca să calculezi ce buget este necesar, poți să înmulțești suma zilnică pe care ești dispus să o cheltui cu 30,5 zile (365/12) și vei afla ce sumă trebuie alimentată pentru o lună. Suma s-ar putea să se epuizeze mai repede sau mai târziu de o lună, dacă pentru campania/campaniile tale vei seta un buget maximal zilnic mai mare sau mai mic pe parcusul perioadei, cum de altfel este și firesc.

Tu controlezi cât și cum cheltuie sistemul.

 

  1. Concurența este acolo, deci ai putea fi și tu

Și nu în ultimul rând, amintește-ți că piața este ca o mare pizza, din care fiecare participant are o felie mai mare sau mai mică în funcție de cât de mult investește în promovare și awareness.

De ce nu ai putea să ai și tu o felie, mai ales că prin AdWords investești cât poți și când vrei? Nu rata această șansă de a fi și tu acolo unde este toată competiția ta.

Este foarte posibil ca tu să ai ceva special, servicii mai bune, prețuri mai mici, produse unice, ceva ce nu au concurenții tăi, iar consumatorul să prefere să cumpere de la tine, însă trebuie să afle mai întâi că exiști.

Este recomandat să te faci vizibil prin promovarea online PPC, mai ales în preajma evenimentelor importante, când cererea pe piață este mare, ca de exemplu Crăciun, Black Friday, Paște, 8 Martie, Valentine’s Day sau orice alt sezon știi că este bun pentru tine.

În mod sigur, cel puțin unul dintre competitorii tăi se află pe prima pagina de rezultate a motorului de căutare Google. Poți să faci o cautare  și să te convingi. Dacă nu vezi nici un nume cunoscut, aruncă o privire mai atentă. Înseamnă că există și concurenți pe care nu-i știai până acum și tocmai i-ai găsit.

Ei sunt acolo și au vizibilitate. Tu ești?

PISICĂ Cristiana

Cristiana PISICĂ

PPC Whisperer